Ereziile gnostice din primele doua veacuri

Trasatura distinctiva ce marcheaza gnosticismul in toate scolile sale ca erezie religioasa, iar nu ca o simpla extravaganta filosofica, este prezenta acestei idei a unei mantuiri sau rascumparari a lumii, si recunoasterea, intr-o forma pervertita, a persoanei si a lucrarii lui Christos ca luand parte la aceasta rascumparare. . .

Cunoasterea profesata de Biserica crestina a fost o cunoastere data prin revelatie divina si acceptata in credinta; orice alta patrundere mai deplina in lucrurile divine ce poate fi obtinuta prin studiu sau contemplatie era admisa doar in masura in care era in acord cu invatatura revelata si, daca nu identica cu ea, macar era o interpretare legitima sau o explicatie a acesteia. In schimb, cunoasterea profesata de invatatorii gnostici era o cunoastere menita sa subordoneze revelatia lui Christos speculatiilor filosofiei omenesti - o cercetare curioasa, ce cauta o intelegere a lui Dumnezeu, nu in lucrurile in care s-a revelat El insusi, ci in lucrurile in care nu s-a revelat - o cercetare care, sub pretentia de a oferi un inteles mai adanc si mai spiritual revelatiei crestine, si-a dezradacinat de fapt propriul temei supunandu-l unor teorii incompatibile cu primele sale principii - teorii inventate de oameni, provenite din filosofiile pagane, si facand din aceste filosofii criteriul si telul revelatiei, in loc sa priveasca revelatia ca pe o dezvaluire facuta de Dumnezeu a acelor adevaruri pe care intelepciunea omeneasca si-a dorit sa le vada si nu le-a vazut.

Henry L. Mansel