Calea perfecta

Fiinta umana bajbaie in intuneric. Ea este asemenea unei case in care nu mai straluceste nici cea mai mica flacara, asemenea unei case pierdute in ceata. Ceva s-a stins in interiorul ei. Cu toate acestea, focul se poate aprinde din nou din cenusa. Ca o corabie aflata in deriva, omul si-a uitat destinatia, nu mai stie ce sa faca. Totusi, cunoasterea - acum moarta - poate fi reinviata din nou in sufletul sau. Nu trebuie sa ne lasam coplesiti de disperare. Cu cat noaptea este mai profunda, cu atat zorii sunt mai aproape. Lumea va cunoaste o renastere spirituala, un nou tip de fiinta umana se va naste, iar noi suntem martorii durerii acestei veniri la viata. Caci aceasta cunoastere spirituala nu se va produce decat prin intermediul nostru. Nimeni nu se poate limita la un rol de gura-casca, deoarece trebuie sa ne nastem din noi insine; renasterea trebuie sa aiba loc in fiecare din noi. Soarele inimii nu se va ridica decat daca ne umplem de lumina, aceasta responsabilitate ne revine.

Noi suntem cu totii elementele edificiului de maine, noi suntem razele astrului care se va manifesta. Fiecare barbat, fiecare femeie este un creator, o creatoare. Insa a vorbi despre viitor inseamna a gresi. Prezentul este cel pe care trebuie sa-l reanimam si propria noastra fiinta este cea pe care trebuie sa o cream. Cum sa faurim o umanitate daca noi iesim nu iesim mai intai din starea noastra incerta? Individul este baza societatii, si prin intermediul lui are loc orice evolutie si orice revolutie.